Cădere accelerată? Cum au rămas fără job 200.000 de români în aceste zile
Pandemia de coronavirus începe să lovească în economia României. 200.000 de oameni au rămas fără un loc de muncă în această perioadă, iar numărul e în continuă creștere.
Afacerile din România încept să resimtă efectele negative ale măsurilor luate de autorități pentru a opri răspândirea coronavirusului. În această săptămână, 200.000 de contracte de muncă au fost suspendate. Guvernul estimează că situația nu se va opri aici și că numărul celor care rămân fără loc de muncă în această perioadă se va dubla relativ repede.
De altfel, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, nu se ferea să estimeze că numărul celor care vor avea contractul suspendat sau vor intra în șomaj tehnic se va duce spre un milion.
Cine-s românii cu contracte de muncă suspendate
Datele referitoare la contractele de muncă suspendate sunt oficiale și vin chiar de la Ministerul Muncii.
„Din datele pe care le avem la dispoziţie în Registrul Electronic al Evidenţei Salariaţilor – Revisal, rezultă în acest moment un număr în această săptămână de aproximativ 200.000 de contracte de muncă suspendate. Sigur, situaţia este în evoluţie, dar nu se vede o evoluţie îngrijorătoare în acest moment, în sensul că cifrele nu variază foarte mult de la o zi la alta.De aceea noi ne-am pregătit cu o estimare în jurul cifrei de 300.000 – 400.000 (de contracte de muncă suspendate, n.r.) pentru această perioadă, acoperită de decretul preşedintelui (starea de urgenţă, n.r.)”, a afirmat Violeta Alexandru, ministrul Muncii, la Digi24.
De precizat că Guvernul a anunțat măsuri doar pentru cei care intră în șomaj tehnic. E posibil, însă, ca firmele care au suspendat contractele de muncă să se poate încadra ulterior la anumite ajutoare financiare.
„(…) vor urma noi decizii, funcţie de evoluţia acestor indicatori. Banii sunt disponibili, Ministerul Finanţelor s-a mobilizat, premierul urmăreşte cu stricteţe toate aceste decizii şi vom lua decizii pe măsură ce lucrurile se vor schimba în perioada următoare. Pentru moment vrem să ajungă cu promptitudine sprijin la primii angajaţi care se confruntă cu probleme în veniturile de care au nevoie pentru a trăi, şi dacă sunt evoluţii suntem pregătiţi să le facem faţă prin noi măsuri pe care Guvernul le va lua”, a adăugat ministrul Muncii.
Printre cei care au contractele suspendate se numără angajații retailerilor din mall-uri, care au decis suspendarea contractelor, dar și cei din industria HoReCa – baruri, restaurante, cafenele, care stau acasă în perioada asta.
Ce trebuie să facă firmele pentru a primi ajutoare financiare
În primul rând, trebuie să se încadreze în măsurile anunțate de premierul Ludovic Orban, despre care am scris AICI.
Dacă se încadrează, atunci trebuie să depună niște cereri prin care să demonstreze scăderea veniturilor. Ministerul Economiei se ocupă de procedurile de acordare a certificatului de situaţie de urgenţă, pe baza căruia angajaţii cu contractele suspendate vor putea primi indemnizaţia de şomaj tehnic.
„Sunt convinsă că ministrul Economiei, Virgil Popescu, va face o organizare în minister astfel încât oamenii să primească (certificatul de situaţie de urgenţă, n.r.), în cel mai scurt timp. Suntem conştienţi şi faptul că am emis aceste măsuri vă arată că ne dorim ca sprijinul nostru să vină rapid către angajatorii care se confruntă cu aceste probleme. Certificatul (de situaţie de urgenţă n.r. ) se va atribui unor societăţi comerciale care şi-au închis activitatea ca urmare a deciziilor luate de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă”, a spus ministrul Violeta Alexandru.
Certificatul de situaţie de urgenţă se va elibera din luna aprilie.